aTMosferă,  provocări

Made in TM: Asociația AIA și grupul scriitorilor

De Asociația AIA am auzit de ceva timp, să tot fie vreun an. de când am văzut că le oferă artiștilor aflați la început de drum un spațiu în care să creeze, să socializeze și să se sprijine reciproc în demersurile lor creative. Știm cu toții cât de greu e să răzbești în lumea asta ca artist independent și să nu te descurajezi atunci când lucrezi mai mereu singur și, uneori, aparent fără rost.

Sub „umbrela” Asociației sunt găzduite momentan patru grupuri – un club al scriitorilor, un altul al artiștilor plastici, unul pentru muzicieni și grupul celor pasionați de foto-video.

Deși mi s-a părut fantastic faptul că există așa ceva în Timișoara, mai ales un grup al scriitorilor încă anonimi, pentru că mi-e greu să mă regăsesc pe mine însămi în termenul de „artist”, am zâmbit în sinea mea și am trecut mai departe.

Dar ideea a apucat să încolțească în mintea mea și a rămas acolo, ca o posibilitate rezervată pentru un viitor îndepăratat și incert, până când a început cu adevărat să capete un sens. Până când am început să resimt tot mai acut nevoia de a infuza un strop de artă în viața mea, care să contrabalanseze cumva negativitatea copleșitoare de care mă lovesc la fiecare colț de stradă și prin orice mijloc de comunicare.

Apoi, așa cum se întâmplă atunci când un feeling se inserează în sufletul tău și nu mai vrea să plece, oriunde mă uitam dădeam peste noi și noi exemplificări ale artei ca balsam și terapie pentru suflet și minte. Iar când am citit într-un articol de-al Inozei despre oamenii frumoși care au decis să nu moară cu arta-n ei, hotărărea a fost deja luată.

Așa că am trecut peste teama de ridicol și peste rezervele mele personale și m-am înscris în trupa de scriitori AIA. Deși mi-a plăcut mereu să scriu, teama de ridicol sau sindromul impostorului nu erau nefondate, dat fiind că până în acel moment nu mai scrisesem ceva doar de dragul de a scrie, de vreo doi ani. Cele câteva mici excepții de scântei creative au venit și au plecat ca niște surprize plăcute și iremediabil efemere.

Doar că uneori vine un moment când simți că nu mai ai nimic de pierdut și trebuie să lași în urmă toate temerile pe care le țineai de-o viață întreagă în brațe.

Cu sentimentul ăsta m-am prezentat ca o căprioară în lumina farurilor la prima „ședință” a scriitorilor. Dar m-am relaxat apoi rapid, văzând că suntem cu toții în aceeași postură acolo. Oameni care împărtășesc aceeași pasiune, care vin să-i asculte pe ceilalți și să-și citească propriile lucrări, cu aceeași vulnerabilitate, așa cum se întâmplă atunci când îți pui sufletul pe tavă. Și nimeni nu taie în carne vie, nu ridiculizează, iar critica vine la cerere și se oferă cu măsură și empatie.

La acea primă întâlnire am citit și eu un foarte scurt material, prin care tratam un subiect sensibil. Și dintr-o dată mi-am dat seama că asta a fost prima dată când am citit ceva scris de mine, cu voce tare și în fața unui „public” format din mai mult de două persoane. Deși mai toți cei din grup scriu poezie, nici proza nu e privită de sus și nici textele autobiografice, ceea ce face serile de lectură cu atât mai interesante.

Așa că, din punctul ăsta de vedere, anul 2020 începe bine, cu niște limite personale dărâmate și înlocuite de fărâme de speranțe care încep să se contureze, încet-încet.

Dacă vrei să te alături grupului de scriitori sau vrei să urmărești activitatea Asociației AIA, îți las link-urile aici. Chiar dacă nu ai nicio tangență cu scrisul, poate unul dintre celelalte grupuri din cadrul AIA ți se va părea interesant, mai ales că toate pornesc anul acesta cu planuri mari.

Orice ai decide să faci, sper să ai un 2020 plin de inspirație și experiențe frumoase de creștere!

Surse imagini: 1) Facebook AIA/Eddie Photography; 2) Facebook AIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *