Inocența copiilor democrației
Se tot vorbește zilele acestea despre faptul că se împlinesc 30 de ani de la Revoluție. 30 de ani de când ne tot acomodăm cu o democrație imperfectă, maleabilă și, indubitabil, autentic românească… Eu m-am născut în `86 și încă îmi amintesc ziua în care…
Lungs. Cum teatrul îți taie uneori respirația
Am cochetat dintotdeauna cu ideea de a fi un consumator avid de cultură, fie că e vorba de cărți, teatru sau filme cu o anumită simbolistică, orice. Spun că am cochetat cu ideea, pentru că asta mi-aș dori de la mine și pentru mine –…
Prin oraș, în pas alergător
Relația mea cu sportul a fost practic inexistentă până să împlinesc 30 de ani. Din fericire, în ultimii câțiva ani, am revenit la sentimente mai bune și am început să-i acord mișcării locul cuvenit în viața mea. Mi-ar plăcea să pun această schimbare pe seama…
Tic-tac și o sperietură de zile mari
Acum câteva săptămâni am tresărit brusc din scroll-uitul absent al noutăților de pe Facebook, când am dat peste următorul paragraf, care mi-a făcut sângele să-mi înghețe în vine: „Am 31 de ani. Am trăit 1612 săptămâni și mi-au mai rămas 2392, dacă mă iau după…